Pagina curenta: Home Stiri Elena Udrea decide viitorul litoralului: sezon turistic mai lung si fara multa muzica

Vacanta TV - Turism in Romania

Vacanta TV

Elena Udrea decide viitorul litoralului: sezon turistic mai lung si fara multa muzica

Patronii teraselor hotelurilor vor fi obligati sa opreasca muzica la ora 1.00 noaptea, iar sezonul turistic de pe litoral va tine pana pe 30 septembrie.

Hotelierii de pe litoral vor fi amendati daca nu vor deschide hotelurile la timp. Potrivit unui proiect de hotarare de guvern privind clasificarea unitatilor turistice elaborat de Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, “operatorii economici, proprietari sau administratorii de structuri de primire turistica de pe litoralul romanesc au obligatia sa asigure functionarea structurilor de primire turistica cu functiuni de cazare si a celor de alimentatie publica pe toata perioada sezonului turistic estival, respectiv in perioada 1 mai-30 septembrie a fiecarui an”. Hotelierii care vor deschide mai tarziu vor plati: 10.000 de lei daca unitatile nu sunt deschise pana pe 15 mai, 30.000 de lei in cazul celor care nu si-au deschis portile pana la 1 iunie, 40.000 de lei pentru cele care nu au fost deschise pana la 15 iunie....

n cazul unitatilor turistice care nu au fost deschise pana la 1 iulie se va aplica o amenda de 50.000 de lei si se va retrage certificatul de clasificare.

Pe langa obligativitatea de a furniza fara intrerupere apa calda in grupurile sanitare, hotelierii si proprietarii de pensiuni din toata tara vor mai fi obligati sa asigure o temperatura de minimum 18 grade in camere si locurile in care se serveste masa. De asemenea, hotelurile trebuie sa fie curate, iar fatadele trebuie sa fie zugravite si bine intretinute.

Petrecerile in aer liber din structurile de primire turistica vor dura mai putin, deoarece patronii sunt obligati sa dispuna “incetarea programelor artistice, a auditiilor muzicale, video, tv, organizate in aer liber, in constructii deschise, cum sunt cele care nu au toate laturile si acoperisul izolate fonic, precum si in constructii provizorii, cum sunt corturile, terasele acoperite si alte asemenea, incepand cu ora 1.00 noaptea pana la ora 8.00 dimineata”. In caz contrar pot primi amenda de 8.000-10.000 de lei. Proiectul de act normativ mai prevede ca proprietarii sau administratorii de structuri de primire turistice sa solicite Ministerului Turismului clasificarea acestora cu minim 60 de zile inainte de darea in folosinta a imobilelor. Daca s-au modificat conditiile care au stat la baza acordarii clasificarii, operatorul economic trebuie sa solicite o noua clasificare in termen de 30 de zile de la aparitia modificarilor. (Integral in Cotidianul)