Pagina curenta: Home Obiective turistice Manastiri

Vacanta TV - Turism in Romania

Vacanta TV

Manastirea Comana

Manastire de calugari
Adresa: Comana, jud. Giurgiu
Ctitor: Vlad Tepes
Anul zidirii: 1450
Hramul: Sf. Nicolae

Mănăstirea Comana, situată în comuna Comana din judeţul Giurgiu, Muntenia, România, a fost ctitorită de Vlad Ţepeş în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, care însă s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Locul pe care a fost înălţată mănăstirea era odinioară o insulă, în mijlocul mlaştinilor, iar accesul se făcea pe o poartă aflată in nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie. Râul Câlniştea, care curge în partea de răsărit a satului Comana, întâlneşte în cale balta Comanei pe care o străbate şi din care se desprinde în faţa mănăstirii. În dreptul satului Comana, apa desface un braţ care ocoleşte ostrovul şi se reîntoarce apoi la vechea matcă.

La sfârşitul secolului al XV-lea (1588), mănăstirea a fost reclădită de boierul Radu Şerban, folosind ruinele rămase de la vechea mănăstire, în special zidul de incintă. În biserica, cu hramul Sf. Nicolae, va comanda ca zidul de la intrarea în pronaos să fie zugrăvit împreună cu soţia sa Elina, aşa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. În 1609, după ce a devenit domnitor, Radu Şerban zugrăveşte biserica mănăstirii Comana, punând să se intervină în pictura ce-l reprezenta, prin adăugarea însemnelor domneşti. Această pisanie nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta, a strănepotului său, Şerban Cantacuzino, care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcaşului ca prim ctitor al zidirii pe care o reface.

Radu Şerban moare în 1620 la Viena, unde se refugiase la pierderea domniei, şi a fost înmormântat în biserica Sf. Ştefan din Viena. Soţul fiicei sale, Anca, Nicolae Pătraşcu, fiul lui Mihai Viteazul, moare în 1627 şi este înmormântat în biserica sârbeasca din Raab (azi Györ în Ungaria).

În 1640 Anca şi sora sa, Elina, vor aduce rămăşitele domneşti în tara şi le vor îngropa la Comana, iar lespedea gropii comune de la Comana este pusă ulterior anului 1640.

La 1667 este înmormântat la Comana Drăghici Cantacuzino feciorul Elinei‚ care moare la Constantinopol şi e adus în ţară de fiul său Şerban Cantacuzino. Tot aici va fi înmormântat mai apoi si Constantin, fiul spătarului Drăghici, după cum reiese din inscripţia pusă pe mormânt la 1699 de Şerban.

Prin aceste înmormântări succesive se relevă trecerea Mănăstirii Comana în seama Cantacuzinilor din ramura lui Drăghici, biserica, ctitorie domneasca, devenind loc de înhumare a acestora.

Curând după înhumarea lui Drăghici şi a fiului său Constantin, va fi înmormântată la Comana, Maria, prima soţie a vornicului Şerban Cantacuzino, cel de-al doilea ctitor atestat al mănăstirii.

Alături de osemintele Ancăi, un alt mormânt, de dimensiuni mai mici, cuprinde rămăşiţele lui Mihail Pătraşcu, fiul Ancuţei şi al lui Pătraşcu Voievod, copil mort de ciumă în 1655, în regiunile căzăceşti şi reînhumat la Comana, probabil după 7 ani. La acea dată, mama sa, Anca, se afla încă în viata, ea murind probabil puţin înainte de 1668.

La 1699 Şerban Cantacuzino dăruieşte Mănăstirii Comana un chivot de argint întru pomenirea părinţilor Drăghici şi Păuna şi soţiilor Maria si Andriana; informaţii ce denotă ca ei sunt înmormântaţi la Comana.

În acelaşi an, Şerban Cantacuzino începe restaurarea Mănăstirii Comana. Lucrările de reclădire au fost efectuate în spiritul reînnoirilor aduse în tehnica construcţiilor în epoca lui Constantin Brâncoveanu, ca rezultat al deosebitei dezvoltări culturale de-a lungul a trei domnii aproape succesive: Matei Basarab (1632 - 1654), Şerban Cantacuzino (1676 - 1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714).

La această restaurare el adaugă chilii noi la cele existente, repară şi înalţă zidurile şi împodobeşte construcţia cu elegantul foişor de pe latura de nord.

Înălţându-se din balustrada elegantă, zece coloane îl împodobesc pe cele trei laturi. Coloane de piatra tare dintr-o singura bucată, împodobite la capitel şi bază cu ornamente vegetale. Două din cele zece coloane, aflate la extremităţi, sunt încastrate în zidul clădirii si au capitelurile împodobite cu vulturul bicefal, însemnul familiei Cantacuzino. Susţinând arcuri de cărămidă în semicerc, cele zece coloane dau o notă de o deosebită frumuseţe întregii construcţii.

În incintă, Şerban reface biserica şi înlocuieşte vechea pisanie cu o alta, în care se înscrie în rândul ctitorilor. Această refacere a mănăstirii se încheie cu strămutarea înaintaşilor într-un mormânt comun.

Transformarea ctitoriei în „criptă” a familiei Cantacuzino explică atât strădania lui Şerban de a reface mănăstirea în 1699 - 1700, cât şi revenirea sa din 1703, când zideşte în incintă un paraclis pe care îl întăreşte, după obicei.

În august 1709 Şerban moare şi va fi, la rândul său, înmormântat la Comana. Mormântul lui Şerban Cantacuzino nu se mai cunoaşte la Comana; el a fost distrus o dată cu celelalte morminte în 1854 de către călugării greci.

În anul 1728, Mănăstirea Comana a fost închinată la Sfântul Mormânt, de către Nicolae Mavrocordat, deoarece nu au mai existat moştenitori direcţi ai ctitorului care să se îngrijească de soarta ctitoriei. Prin aceste închinări, mănăstirea a început să-şi piardă din averi şi moşii.

Degradarea Comanei, semnalată de Neofit al Ungrovlahiei, se accentuează de-a lungul domniilor fanariote şi este subliniată într-o serie de înscrisuri de danie ulterioare închinării, acte întocmite în intervalul 1728 - 1814 şi semnate de domnitorii Nicolae Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Grigore III Ghica, Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Alexandru Moruzi, Constantin Ipsilanti, Ioan Gheorghe Caragea.

În anul 1847, se pune problema unor reparaţii, arhitectul statului, Schlatter, propunând o reclădire, considerând că reparaţiile nu se mai pot face, dar lucrările de reamenajare şi reînsufleţire a lăcaşului sfânt au început abia în 1854 când s-a refăcut din temelii biserica, distrugându-se probabil cu acest prilej mormântul ultimului ctitor, vornicul Şerban Cantacuzino şi poate şi acela al lui Nicolae vodă Pătraşcu.

Biserica Mănăstirii Comana, cu hramul Sf. Nicolae a fost refăcută în secolul al XIX-lea, iar în 1971 aceste lucrări au dus la descoperirea unui fragment de piatră funerară, inscripţia acestei pietre indicând mormântul Ancuţei, fiica lui Radu Şerban.

În anul 1908, întregul ansamblu arhitectonic de la Comana a fost restaurat prin grija Comisiunei Monumentelor Istorice, spre a cădea din nou în paragină, mai ales după cel de-al doilea război mondial.

În anul 1932, pe baza indicaţiilor date de marele istoric Nicolae Iorga în 1919, în incinta mănăstirii a fost construit Mausoleul Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial.

În prezent, din construcţia iniţiala se mai păstrează, restaurate, doar latura de nord şi vest a chiliilor, iar în stare de ruina mai durează zidul de pe latura de est şi un fragment lipit de turn.

Actualmente, Comana este mănăstire de călugări dar, din păcate, se află intr-un stadiu avansat de degradare.